Prima pagină » Știri externe » Schimbare de lege în Scoţia: un club de vânătoare se închide după 300 de ani

Schimbare de lege în Scoţia: un club de vânătoare se închide după 300 de ani

Membrii unui club de vânătoare de vulpi format în anii 1700 s-au întâlnit în această săptămână pentru ultima dată. Clubul din Scoţia se închide ca urmare a apariţiei unei legi privind vânătoarea.
Schimbare de lege în Scoţia: un club de vânătoare se închide după 300 de ani

Legea privind vânătoarea cu câini a fost adoptată în luna ianuarie şi a intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni. Actul normativ interzice vânătoarea şi uciderea mamiferelor sălbatice cu ajutorul haitelor de câini, cu excepţia unor cazuri excepţionale.

În urma apariţiei acestei legi, clubul Lanarkshire and Renfrewshire Hunt, care s-a format în anii 1700, a anunţat că membrii săi au participat la ultima întâlnire.

„Un mare mulţumesc fiecărei persoane care a ajutat în orice fel de-a lungul anilor, mai mult sau mai puţin, totul este foarte apreciat. În cele din urmă, dorim să le mulţumim adorabililor noştri câini de vânătoare, avem grijă de ei cu mare dragoste şi afecţiune, adesea mai bine decât o facem cu noi înşine”, au scris vânătorii pe Facebook

Având originea în secolul al XVI-lea, vânătoarea de vulpi rămâne un subiect controversat în Marea Britanie. Vânătorii o consideră o parte importantă a patrimoniului local, în timp ce activiştii pentru drepturile animalelor susţin că este crudă şi inutilă.