Schimbul de agenţi secreţi între SUA şi Rusia s-a încheiat

Publicat: 09 07. 2010, 20:18
Actualizat: 10 11. 2012, 09:35

„Statele Unite au transferat cu succes zece agenţi ruşi Federaţiei Ruse şi Federaţia Rusă a eliberat patru persoane ce fuseseră încarcerate în Rusia”, a precizat Departamentul Justiţiei.

„Schimbul acestor persoane, care a avut loc la Viena, în Austria, s-a încheiat”, precizează textul.

Schimbul de spioni, negociat de directorii serviciilor de informaţii

Schimbul de spioni încheiat vineri la Viena a fost negociat la cel mai înalt nivel între directorii serviciilor de informaţii externe rus şi american, informează, vineri, cotidianul Wall Street Journal.

Leon Panetta, director al CIA, şi un oficial de nivel echivalent de la Moscova – neidentificaţi în cotidian – au condus negocierile, precizează ziarul, citând surse apropiate de dosar.

Zece agenţi secreţi care au recunoscut că au lucrat pentru Rusia, dintre care nouă ruşi şi o peruană, au pledat vinovat joi la New York şi au fost expulzaţi din Statele Unite.

Ei au fost schimbaţi la Viena contra patru spioni eliberaţi de Moscova.

Avionul care îi transporta pe cei zece agenţi secreţi a aterizat vineri la aeroportul moscovit Domodedovo.

Potrivit presei britanice, celălalt aparat de zbor, care i-a transportat pe cei patru spioni eliberaţi de Moscova, a aterizat la baza Brize Norton a forţelor aeriene britanice, în Oxfordshire, din sudul Angliei. Destinaţia sa finală nu era cunoscută.