Cursurile au fost anulate marţi pentru 650.000 de elevi din Los Angeles, după ce mai multe persoane din comitetul şcolilor din district au primit un email cu ameninţări, care menţiona rucsacuri, dispozitive explozive, puşti de asalt şi pistoale. Peste 2.700 de ofiţeri au verificat mai mult de 1.500 de şcoli în căutarea unor eventuali explozibili sau arme, a declarat comandantul poliţiei şcolilor din Los Angeles, Steven Zipperman.
„Putem anunţa acum şi conchide că apreciem că şcolile noastre sunt sigure şi putem redeschide şcolile din districtul Los Angeles mâine (miercuri-n.r.) dimineaţă”, a afirmat preşedintele comitetului şcolar din Los Angeles, Steve Zimmer.
Autorităţile au precizat că nu ştiu cine a făcut ameninţarea, dar FBI a stabilit că aceasta nu este credibilă, a declarat la rândul său primarul din Los Angeles, Eric Garcetti. Un membru al Comisiei de informaţii din Camera Reprezentanţilor, democratul Adam Schiff, a afirmat că pare să fie o ameninţare „falsă sau ceva menit să perturbe activitatea şcolilor din marile oraşe”.
Oficialii din Los Angeles au apărat decizia poliţiei de a închide şcolile, pe fondul atacurilor recente de la San Bernardino (California) şi Paris, în condiţiile în care mesajul de ameninţare menţiona rucsacuri, dispozitive explozive, puşti de asalt şi pistoale.
O ameninţare similară a fost făcută la New York, dar şcolile de acolo nu au fost închise.
Comisarul Bill Bratton de la poliţia din New York a precizat că şcolile din acest oraş, la care învaţă 1,1 milioane de elevi, au primit un email „aproape la fel” ca cel din Los Angeles. Poliţia din New York a apreciat însă că este o ameninţare falsă şi nu a închis şcolile, considerând că este important să nu se exagereze.