Frans Timmermans, adjunctul preşedintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, susţine că scepticismul britanicilor faţă de UE a fost un avantaj pentru comunitatea europeană, Timmermans afirmând că se simte „respins” şi comparându-se cu un „amant părăsit”, înainte de plecarea iminentă a Marii Britanii, programată pentru 31 ianuarie 2020.
Scriind pentru The Guardian, Timmermans, fost ministru de Externe al Olandei şi fost adjunct al lui Jean-Claude Juncker, spune că s-a îndrăgostit de Marea Britanie şi de britanici în timpul studiilor sale la Roma, când a urmat cursurile Şcolii de Engleză Saint George.
„Vă cunosc acum. Şi vă iubesc. Pentru cine sunteţi şi pentru ce mi-aţi oferit. Mă simt precum un fost amant”, scrie Timmermans, potrivit The Guardian.
„Vă ştiu punctele forte dar şi slăbiciunile. Ştiu că puteţi fi generoşi dar şi zgârciţi. Ştiu că aveţi încredere în voi şi că puteţi fi unici şi diferiţi”, a mai transmis Timmermans în scrisoare.
„Nu o să încetaţi niciodată să vă referiţi la noi drept continentul”, a mai dăugat Timmermans despre atitudinea britanicilor de-a lungul timpului. „Vă ajută să creaţi o distanţă de care credeţi că aveţi nevoie. Dar, în acelaşi timp, vă împiedică să vedeţi faptul că toţi avem nevoie de puţină distanţă între noi. Toate naţiunile europene sunt unice. Toate diferenţele noastre reprezintă o sursă de admiraţie, surpriză, caricatură, neînţelegere, dar şi, da, dragoste”, a mai susţinut Timmermans.
„Sincer să fiu, am fost foarte dezamăgit atunci când aţi decis să plecaţi. Trei ani mai târziu, sunt trist că un membru al familiei noastre doreşte să rupă relaţiile. Totuşi, în acelaşi timp, găsesc alinare prin gândul că legăturile de familie nu pot fi niciodată rupte. Nu plecăm nicăieri şi voi veţi fi mereu bineveniţi înapoi”, a mai adăugat vicepreşedintele Comisie Europene.
Negocierile privind „viitoarea relaţie” vor începe în martie 2020, după ce Marea Britanie se va retrage oficial din UE.