Scrisoarea unui român din Tokio: De ce să sufăr din cauza unei nenorociri? Mai bine trăiesc cu ea

Cred că acest cutremur va avea influenţe pe termen lung asupra psihicului poporului japonez, cât şi asupra economiei japoneze, în acelaşi sens ca şi după al Doilea Război Mondial. În anii ce vin, vom vedea cu siguranţă un popor diferit de ceea ce ştim, în sensul că efortul de reconstrucţie al zonei de nord a ţării va mobiliza încă o dată toată naţiunea şi va contribui la relansarea economică a ţării.

Legat de întrebarea dacă oamenii sunt înfricoşaţi, trebuie să menţionez "lupta" mediatică ce se duce între media internaţionale (gen BBC, CNN, Reuters) şi cele japoneze (NHK, Asahi Shinbun). Pe de o parte sunt media internaţionale care sunt pur şi simplu obsedate de pericolul nuclear şi trebuie să recunoaştem au creat o panică în rândul comunităţii internaţionale din Japonia. De cealaltă parte sunt media japoneze, care menţin un nivel constant al discursului de ştiri, în sensul că nu contează dacă sunt ştiri pozitive sau negative, tonul de transmitere a mesajului este acelaşi. Consider că ceea ce fac media japoneze este corect. A ataşa emoţii unei ştiri în astfel de situaţii creează mai mult rău decât bine pentru informaţie. Orice ştire negativă transmisă cu patosul vestic poate crea doar panică, iar panica nu ajută nimănui. Ca notă laterală, toate posturile TV de acasă sunt panicarde. Cine e la conducerea departamentul de ştiri ar trebui să-i ţină în frâu pe reporteri şi pe prezentatori în situaţii de criză.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra modului în care japonezul de rând abordează această situaţie. Iar când povestesc, povestesc din perspectiva mea, de străin care lucrează cu japonezi. În săptămâna aceasta (care a trecut de la cutremur) am învăţat mai mult despre psihicul japonez decât am învăţat în toţi cei 7 ani de când sunt aici.

E ceea ce spun mulţi: adevărata natură a unui om sau a unui popor se cunoaşte în momente de criză. În situaţiile de criză e ca şi cum ai putea vedea cu ochiul liber sistemul osos al unui om. Iar ceea ce am învăţat despre japonezi este că fundamentul oricărei acţiuni este Responsabilitatea. Nu degeaba am folosit "R" şi nu "r", pentru că dacă ai de a face cu un om sau popor care în situaţii de criză pune Responsabilitatea la rang de criteriu fundamental al oricărei acţiuni, atunci ai o siguranţă că poţi trece prin orice. Să privim puţin înapoi la argumentul panicii create de media internaţionale. Întrebarea mea este: De ce nu fug japonezii? Ar putea foarte bine să-şi facă bagajele şi să plece în sud. Dar nu fac aşa ceva, pentru că ştiu că e Datoria lor, e Responsabilitatea lor să facă faţă acestei situaţii şi să o învingă. Este o vorbă a lor: "De ce să sufăr din cauza unei nenorociri? Mai bine trăiesc cu ea". Un exemplu: Duminica trecută un şef străin al unei divizii dintr-o companie a decis să plece imediat din Tokio pentru că situaţia e gravă. Şi a plecat. Şi a lăsat o echipă întreagă în Tokio să se descurce singură (nu chiar singură, sunt alţi manageri seniori care se ocupă de situaţie). Dar a plecat fără să le zică nimic oamenilor săi şi i-a contactat dintr-un alt loc unde firma are operaţiuni. Şi care a fost reacţia personalului? Dispreţ. E ca şi cum un căpitan de vapor în mijlocul furtunii decide să se retragă şi să plece acasă (nu ar avea cum, dar ca idee).

Citeşte continuarea scrisorii românului din Tokio pe www.zf.ro.