Scrutin istoric duminică în Tunisia, la nouă luni după revoluţie

"Este o turnură istorică. Tunisienii nu au dreptul la eroare, lumea urmăreşte acest prim test pe calea democraţiei", afirmă un diplomat european.

Autoincendierea, la 17 decembrie, a lui Mohamed Bouazizi, un tânăr vânzător ambulant din Sidi Bouzid, un oraş din zona central-vestică a ţării, a declanşat o revoltă populară care a condus la ceea ce nimeni nu se aştepta, şi anume înlăturarea, după 28 de zile, a preşedintelui Ben Ali.

Graţie susţinerii acordate de marile democraţii occidentale pentru presupusul său rol de combatere a islamismului şi de garant al "miracolului economic" tunisian, preşedintele a fugit la 14 ianuarie şi şi-a găsit refugiu în Arabia Saudită.

Revoluţia, fără faţă şi fără lideri, a fost condusă de un popor scos în stradă de nedreptatea socială şi nemulţumit de corupţia care a marcat ultimii ani ai regimului.

După o perioadă de tranziţie tensionată, marcată de greve şi violenţe, tunisienii închid duminică primul capitol al revoluţiei, alegând o Adunare Constituantă formată din 217 membri.

Aceasta este o miză importantă într-un peisaj politic remodelat şi complex: 7,3 milioane de potenţiali alegători trebuie să se hotărască în faţa celor aproximativ 1.500 de liste ale partidelor şi independenţilor, care afişează aceleaşi sloganuri de libertate, democraţie şi justiţie socială.

Viitoarea Adunare va avea ca misiune principală redactarea unei noi Constituţii, a treia din Tunisia după cele din 1861 şi 1959. Ea va alege astfel un preşedinte provizoriu care va desemna un premier la conducerea Guvernului de tranziţie până la organizarea alegerilor generale.

Alegerea unei Adunări Constituante s-a impus la presiunea străzii care, după înlăturarea lui Ben Ali, a cerut o schimbare totală de regim.

Un fapt inedit în Tunisia, alegerile vor fi organizate de o comisie independentă (ISIE), care acţionează în locul Ministerului de Interne.

Scrutinul proporţional prin metoda resturilor celor mai puternice a fost adoptată pentru favorizarea partidelor mici fără mijloace prea mari. Din ianuarie s-au înfiinţat aproximativ 100 de astfel de partide. Peisajul politic rămâne însă dominat de formaţiunile mari.

Multă vreme interzis, partidul islamist Ennahda este marele favorit, potrivit tuturor sondajelor de opinie, a căror fiabilitate rămâne însă nesigură. Acesta afişează o imagine moderată şi promovează un guvern de largă uniune "în care să fie reprezentaţi toţi tunisienii".

În faţa unei creşteri a febrei extremiste la sfârşitul campaniei, Ennahda a ţinut să se demarcheze de salafişti. Acesta a condamnat orice formă de violenţă, dar ar putea profita de dezbaterea relansată asupra identităţii arabo-musulmane a Tunisiei.

Partidul Democrat progresist (PDP, centru stânga), al cărui lider Ahmed Nejib Chebbi i s-a opus direct lui Ben Ali, se poziţionează ca principală alternativă la Ennahda.

Acelaşi parcurs l-a avut Ettakatol (Forum), un apropiat al Partidului Socialist francez, condus de Mustapha Ben Jaafar, un medic care a desfăşurat o campanie de proximitate şi este pe val.

În tabăra de stânga, Polul Democrat Modernist, Ettajdid (fost comunist), reuneşte cinci mici formaţiuni în jurul unui proiect laic.

Partidul Comunist al Muncitorilor tunisieni (PCOT, extrema stânga) o scoate în prim-plan pe Radia Nasraoui, avocată de renume şi soţia liderului PCOT Hamma Hammami. Ea este una dintre puţinele femei nominalizate drept cap de listă (5 la sută), în pofida parităţii bărbaţi-femei obligatorii.

Altă forţă: moştenitorii declaraţi sau nu ai Reuniunii Constituţionale Democratice (RCD), partidul-stat al lui Ben Ali, dizolvat după revoluţie. Această mişcare dificil de cernut mizează pe implantarea fostului partid unic şi a cadrelor sale aflate încă la "butoane".

De altfel, numărul important de "independenţi" intraţi în cursă traduce, potrivit experţilor, neîncrederea cu privire la partidele suspectate că vor să confişte fructele unei revoluţii ai căror iniţiatori nu au fost.

Marea necunoscută a acestui scrutin va fi rata de participare, în timp ce numeroşi alegători se declară sceptici faţă de "partidele ieşite din pământ în trei luni ca ciupercile după ploaie", potrivit expresiei folosite de unul dintre ei.