Scrutinul prezidenţial din Haiti s-a derulat într-o atmosferă relativ calmă

Scrutinul prezidenţial din Haiti s-a derulat într-o atmosferă relativ calmă, situaţie care permite uitarea violenţelor şi controverselor care au marcat primul tur, desfăşurat în noiembrie 2010, comentează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Democraţia a triumfat şi permiteţi-mi să salut primul artizan al acestei victorii - poporul haitian", a declarat Gaillot Dorsinvil, preşedintele Consiliului Electoral Provizoriu (CEP).

Cu toate acestea, CEP şi poliţia au semnalat moartea a două persoane în incidente care au legătură cu votul, în Departamentul de Nord-Vest şi în Artibonite (centru).

Cei 4,7 milioane de alegători au fost chemaţi la urne pentru desemnarea succesorului actualului preşedinte, Rene Préval.

Cei doi candidaţi au fost Mirlande Manigat, în vârstă de 70 de ani, expert în drept constituţional şi francofil, şi Michel Martelly, un cântăreţ cu 20 de ani mai tânăr.

Atât CEP, cât şi Misiunea ONU în Haiti (Minustah) au notat atmosfera calmă în care s-a derulat scrutinul. Într-un comunicat difuzat duminică, Minustah a felicitat poporul haitian pentru "spiritul patriotic, calmul şi disciplina de care au dat dovadă".

Ziua alegerilor a început haotic, în special la Port-au-Prince, unde secţiile de votare au fost deschise cu întârziere.

Cântăreţul Wyclef Jean a fost împuşcat în mână, sâmbătă seara, în timp ce efectua o vizită în Haiti, el fiind un susţinător al lui Michel Martelly.

"Dar aceste incidente nu au avut vreun impact asupra operaţiunii electorale în ansamblul ei", a precizat Dorsinvil, anunţând că rezultatele preliminare vor fi anunţate pe 31 martie, iar cele definitive pe 16 aprilie.

Autorităţile şi candidaţii avertizaseră că rezultatele pot fi influenţate de absenteism, mai ales în contextul revenirii în ţară a fostului preşedinte Jean Bertrand Aristide, după şapte ani de exil în Africa de Sud. Aristide nu s-a pronunţat pentru niciunul dintre cei doi candidaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici