În cadrul unei percheziţii, miercuri, decanul judecătorilor de instrucţie a „procedat la confiscarea a opt tablete dintr-un amestec de culoare maro, susceptibil a fi un produs stupefiant, a căror greutate se ridică la 1.980 de grame”, a precizat o sursă din cadrul ministerului, citată de agenţia oficială TAP.
Produsele confiscate, dar şi „diferite arme de foc şi mai multe medalii aparent de aur” urmează să facă obiectul „unei anchete independente”, a adăugat aceeaşi sursă.
Comisia tunisiană de Investigare a Cazurilor de Corupţie şi Delapidare (CICM) a anunţat că a descoperit la 22 februarie 27 de milioane de dolari, în numerar, într-un palat al lui Zine El Abidine Ben Ali de la Sidi Bou Said, un cartier de periferie din nordul capitalei, Tunis.