Scurgere de kerosen, după coliziunea unui petrolier cu un portcontainer în largul Olandei

O coliziune între un petrolier grec, care transporta kerosen, şi un portcontainer cipriot s-a produs marţi dimineaţă, la aproximativ 30 de kilometri în largul Olandei, a anunţat Paza de coastă olandeză.

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Scurgere de kerosen, după coliziunea unui petrolier cu un portcontainer în largul Olandei

Scurgere de kerosen, după coliziunea unui petrolier cu un portcontainer în largul Olandei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Accidentul, produs în jurul orei 7.00 (8.00, ora României), a provocat o scurgere de kerosen, potrivit sursei citate.

"A avut loc o coliziune între un petrolier grec şi un portcontainer cipriot", a declarat Peter Verbrug, un purtător de cuvânt al Pazei de coastă olandeze.

Coliziunea a cauzat o gaură de cinci metri pe şase în carcasa petrolierului, care transporta kerosen, provocând o scurgere de carburant, a precizat el.

Purtătorul de cuvânt nu dispune deocamdată de informaţii privind cauzele accidentului, care s-a produs în condiţii meteorologice normale.

Scurgerea a fost oprită în jurul orei 8.45 (9.45, ora României), iar kerosenul care se afla în cuva lovită a fost pompat într-un alt rezervor al navei, a adăugat sursa citată.

"Kerosenul care s-a scurs s-a evaporat foarte repede, deci a intrat foarte puţin în contact cu apa", a explicat purtătorul de cuvânt.

Coliziunea nu s-a soldat cu răniţi, potrivit purtătorului de cuvânt. Douăzeci şi cinci de persoane se aflau la bordul petrolierului şi alte 12 la bordul portcontainerului, care transporta în principal containere goale.

Portcontainerul Jork Ranger, care se îndrepta spre Rotterdam, a putut să-şi continue drumul, pagubele suferite fiind "minore", a subliniat Verbrug.

Petrolierul Mindoro, care mergea spre portul Scheveningen (Haga), a suferit la rândul său "mai multe pagube", a precizat purtătorul de cuvânt. "Acesta nu riscă pentru moment să se scufunde".

Până în prezent nu s-a stabilit dacă petrolierul va trebui remorcat sau dacă îşi va putea continua drumul fără asistenţă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici