„Angajamentul SUA pentru apărarea Coreei de Sud este ferm. Acest lucru include oferirea de mijloace extinse de disuasiune, garantate prin întregul spectru de capabilităţi militare americane”, a declarat Ash Carter, citat de site-ul agenţiei Associated Press.
„Ca să fie clar: orice atac nuclear împotriva Statelor Unite ori a aliaţilor nu doar că va fi învins, ci va atrage o reacţie extrem de puternică”, a insistat Carter.
Şeful Pentagonului a făcut aceste declaraţii la începutul discuţiilor între oficiali de rang înalt americani şi sud-coreeni pe tema ameninţării nucleare reprezentate de regimul stalinist condus de Kim Jong-Un.
Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare şi 23 de teste balistice anul acesta.