Secretarul american al apărării îşi face prima apariţie publică de la spitalizare
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi-a făcut marţi prima apariţie publică de la spitalizarea secretă. A fost internat pentru cancer de prostată şi complicaţii la 22 decembrie, întorcându-se la spital la 1 ianuarie. Austin nu a vorbit despre starea sa de sănătate.
Secretarul american al apărării îşi face prima apariţie publică de la spitalizare
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi-a făcut marţi prima apariţie publică, virtual şi de acasă, de la spitalizarea sa secretă, în timpul unei reuniuni privind nevoile militare ale Ucrainei, dar a sărit peste remarcile care ar fi abordat starea sa de sănătate, potrivit Reuters.
Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost internat la Centrul medical militar naţional Walter Reed din Maryland la 22 decembrie pentru a trata un cancer de prostată. El s-a întors la spital la 1 ianuarie din cauza unor complicaţii, inclusiv o infecţie a tractului urinar. Spitalizarea sa a fost dezvăluită abia patru zile mai târziu, iar Pentagonul nu a precizat motivul pentru care a fost tratat până la 9 ianuarie.
Faptul că Austin nu i-a spus preşedintelui Joe Biden că a fost spitalizat a atras critici din partea parlamentarilor şi a luat prin surprindere Casa Albă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Marţi, Austin a apărut în direct pentru câteva minute, în timp ce îşi făcea remarcile de deschidere. Era aşezat în faţa unui perete alb cu ceea ce părea a fi o tastatură a unui sistem de securitate în stânga sa şi un sigiliu al Departamentului Apărării în dreapta, cu steaguri mici ale SUA şi Ucrainei deasupra unei imprimante de lângă el.
Deşi a existat o mică pauză în transmisiunea în direct, Austin nu a abordat problema sănătăţii sale, deşi subiectul se afla în comentariile pregătite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump