„Trebuie să recunoaştem că mobilizarea pe internet a fost mai puternică decât în trecut„, a declarat Michael Kretschmer, premierul landului Saxonia, unde au avut loc protestele violente de duminică şi luni.
Mii de simpatizanţi de extremă-dreapta şi antiimigraţie s-au adunat duminică şi luni în centrul oraşului Chemnitz, iar o contramanifestaţie s-a desfăşurat la doar câţiva metri distanţă, participanţii la acest eveniment acuzând extrema dreaptă că se foloseşte de acest incident pentru a obţine capital politic.
Înjunghierea unui cetăţean german – aparent de către doi azilanţi din Irak şi Siria – a provocat proteste violente care au fost parţial alimentate de zvonuri false că victima ar fi intervenit pentru a proteja o femeie.
Poliţia a infirmat acest zvon, care a fost răspândit în special de grupuri de extremă-dreapta şi chiar de organizatorul protestelor.
Kretschmer a spus că furia protestatarilor „s-a bazat pe comentarii xenofobe, informaţii false şi teorii ale conspiraţiei (…) s-a bazat pe ştiri false„.
La protestele care au urmat uciderii bărbatului german au participat aproximativ 6.000 de simpatizanţi de extremă-dreapta şi circa 1.000 de contramanifestanţi. Doi poliţişti, nouă simpatizanţi de extremă dreapta şi nouă contramanifestanţi au fost răniţi în cursul protestelor.
În cursul protestelor s-au înregistrat agresiuni comise de simpatizanţii de extremă-dreapta împotriva străinilor. Cancelarul german Angela Merkel a condamnat categoric aceste acţiuni.
Presa locală relatează că participanţii la mitingul extremei drepte au proferat ameninţări violente la adresa imigranţilor, în timp ce contramanifestantii au scandat lozinci anti-naziste.
Luni, mişcare de extremă-dreapta Pegida a îndemnat la proteste în legătură cu crima de la Chemnitz, iar un Markus Frohnmaier, un parlamentar din cadrul formaţiunii populiste Alternativă pentru Germania (AfD), a scris pe Twitter că „dacă statul nu-şi mai protejează cetăţenii atunci oamenii ies în stradă şi se protejează singuri”.