Secretarul american al Comerţului va prelua funcţia de ambasador în China – surse
Un anunţ oficial în acest sens este aşteptat marţi.
Numirea în funcţia de ambasador a lui Locke, fiul unor imigranţi chinezi şi fost guvernator al statului Washington (nord-vest), va trebui aprobată de Senat. Locke îl va înlocui în funcţie pe Jon Huntsman.
La sfârşitul lunii ianuarie, Casa Albă anunţase că Huntsman urma să demisioneze, existând informaţii că se va înscrie în cursa pentru desemnarea candidatului republican la preşedinţie.
Barack Obama îl numise pe Huntsman ambasador în China în 2009, dând naştere unor speculaţii privind excluderea unui adversar la scrutinul prezidenţial din 2012.
La Beijing, Locke va putea folosi bogata experienţă pe care a acumulat-o lansând negocieri cu autorităţile chineze, în contextul în care relaţiile dintre SUA şi China sunt marcate de tensiuni, în principal din cauza dosarelor comerciale şi monetare.