Secretarul american pentru Securitate Internă: Riscul unui atentat împotriva SUA, la cel mai înalt nivel după 11 septembrie 2001

Riscul ca un atac să fie comis împotriva Statelor Unite este "la cel mai înalt nivel" de la atentatele din 11 septembrie 2001, a declarat miercuri secretarul american pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, în cursul unei audieri în Congres.

Urmărește
99 afișări
Imaginea articolului Secretarul american pentru Securitate Internă: Riscul unui atentat împotriva SUA, la cel mai înalt nivel după 11 septembrie 2001

Secretarul american pentru Securitate Internă: Riscul unui atentat împotriva SUA, la cel mai înalt nivel după 11 septembrie 2001 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu mai trebuie să spun că am efectuat multe progrese notabile pentru a face ţara noastră mai sigură împotriva terorismului după 11 septembrie, dar ameninţarea continuă", a afirmat Napolitano, adresându-se unui grup de congresmeni.

"Într-un fel, ameninţarea astăzi este poate la cel mai înalt nivel de la atentatele care s-au produs în urmă cu aproape zece ani", a adăugat ea.

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au provocat moartea a aproximativ 3.000 de persoane.

Janet Napolitano, care era audiată de comisia pentru Securitate Internă din Camera Reprezentanţilor, a apeciat că al-Qaida "continuă să ameninţe Statele Unite, deşi resursele sale au fost slăbite".

În opinia sa, al-Qaida şi mişcările extremiste "pun din ce în ce mai mult accentul pe recrutarea de americani şi occidentali, însărcinaţi să comită aceste atacuri".

"Aceste grupări încearcă să recruteze persoane care au legături puternice cu Occidentul, dar slabe cu grupările teroriste, deoarece acest lucru ar putea alerta serviciile de informaţii", a subliniat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici