Kerry, care a sosit în capitala italiană la o reuniune internaţională asupra situaţiei din Libia, urma să discute cu miniştrii sau adjuncţii miniştrilor de Externe italian, francez, britanic şi german, potrivit acestui oficial de la Departamentul de Stat care călătoreşte împreună cu Kerry şi jurnalişti.
Secretarul de Stat s-a întâlnit deja cu anumiţi miniştri din state europene miercuri, la Paris, în cursul unor negocieri, inclusiv cu Rusia, asupra crizei din Ucraina.
„Obiectivul este să se pună de acord înaintea reuniunii Consiliului de Miniştri UE„, a declarat diplomatul.
Liderii europeni se întâlnesc de urgenţă, joi, la Bruxelles, la un summit extraordinar consacrat mijloacelor de a ajuta Ucraina şi de a răspunde „agresiunii” ruse în Crimeea, unde sunt aşteptaţi observatori OSCE.
Summitul, care a fost anunţat luni, urma să înceapă cu o întâlnire cu noul premier ucrainean Arseni Iaţeniuk.
Angela Merkel, François Hollande, David Cameron şi ceilalţi 25 de lideri UE urmau ca după această întâlnire să „dezbată între ei pe tema situaţiei din Ucraina şi a reacţiei UE”, a precizat Consiliul European.
Kerry asistă la Roma la o Conferinţă internaţională cu privire la situaţia din Libia, în care puterile occidentale urmează să examineze mijloace de ajutorare a acestei ţări, pentru a ieşi din haos.