- Home
- Externe
- (16.02.2025, 20:29)
- Iulian Moşneagu
Secretarul de stat al SUA încearcă să liniştească apele: Ucraina şi Europa vor fi incluse la negocierile de pace / Rubio afirmă că zilele următoare vor arăta dacă Putin vorbeşte serios despre încheierea războiului
Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a declarat că următoarele zile vor determina cât de serios este preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu privire la încheierea războiului din Ucraina, în timp ce oficialii americani se pregătesc pentru întâlniri cu oficiali ruşi în Arabia Saudită, informează Reuters.

Şeful diplomaţiei americane a minimalizat îngrijorările Europei cu privire la excluderea din discuţiile dintre Rusia şi Statele Unite, afirmând într-un interviu acordat CBS că procesul de negociere nu a început încă cu adevărat.
„Preşedintele Trump a vorbit cu Vladimir Putin săptămâna trecută, iar Vladimir Putin şi-a exprimat interesul pentru pace, iar preşedintele şi-a exprimat dorinţa de a vedea sfârşitul acestui conflict într-un mod care să fie durabil şi care să protejeze suveranitatea Ucrainei”, a declarat Rubio în cadrul unei emisiuni la postul CBS.
„Acum, evident, trebuie să fie urmat de acţiune, astfel încât următoarele câteva săptămâni şi zile vor determina dacă este serios sau nu. În cele din urmă, un apel telefonic nu face pace”, a adăugat secretarul de Stat care va călători în Arabia Saudită, după o vizită în Israel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, şi consilierul pentru securitate naţională, Mike Waltz, urmează să plece în Arabia Saudită duminică seara, a declarat Witkoff într-un interviu acordat Fox News.
Rubio a precizat că oricum ar fi trebuit să se afle în Arabia Saudită din cauza unei călătorii oficiale aranjate anterior. Componenţa delegaţiei ruse nu a fost încă definitivată, a spus Rubio.
Rubio şi Witkoff au respins îngrijorările conform cărora Ucraina şi Europa au fost excluse de la negocierile dintre SUA şi Rusia, în ciuda faptului că trimisul lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a sugerat exact acest lucru la Conferinţa de Securitate de la München.
Witkoff a precizat într-un interviu pentru Fox News că oficialii ucraineni s-au întâlnit cu mai mulţi oficiali americani în ultimele zile în Germania, în timp ce Trump a discutat cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, imediat după discuţia cu Putin.
Rubio a declarat că ucrainenii şi liderii europeni vor fi incluşi în orice negocieri semnificative.
„În cele din urmă, se va ajunge la un punct - dacă este vorba de negocieri reale, iar noi nu am ajuns încă acolo - dar dacă acest lucru s-ar întâmpla, Ucraina va trebui să fie implicată, deoarece ei sunt cei care au fost invadaţi (de Rusia - n.r.), iar europenii vor trebui să fie implicaţi deoarece au sancţiuni împotriva lui Putin şi a Rusiei, de asemenea”, a declarat Rubio.
„Doar că nu am ajuns încă acolo”.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va găzdui luni liderii europeni pentru un summit de urgenţă privind războiul din Ucraina, în urma remarcilor lui Kellogg.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe