O nouă scurgere de petrol în Marea Nordului

Publicat: 16 08. 2011, 12:25
Actualizat: 07 11. 2012, 00:07

Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice a declarat că scurgerea este „substanţială”, dar ar trebui să se disperseze în mod natural, în timp ce compania de petrol lucrează la localizarea celei de-a doua scurgeri.

„Avem o structură submarină foarte complexă şi scurgerea este într-o zonă unde este dificil de ajuns”, a declarat Glen Cayley, director tehnic pentru activităţile de explorare şi producţie ale Shell din Europa.

Anterior, organizaţia Greenpeace şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de informare din partea companiei Shell.

Platforma Gannet a produs aproximativ 13.500 de barili de petrol pe zi în perioada ianuarie-aprilie 2011. Aceasta este deţinută în comun de Esso, o firmă subsidiară a Exxon, dar este operată de Shell.