Securitatea materialelor nucleare din lume este departe de a fi asigurată
Securitatea stocurilor de materiale nucleare la nivel mondial este departe de a fi asigurată, a dezvăluit miercuri, într-un studiu, Iniţiativa împotriva ameninţării nucleare (NTI), un ONG american, potrivit căruia Coreea de Nord, Pakistanul şi Iranul sunt ţările cel mai puţin sigure.
Securitatea materialelor nucleare din lume este departe de a fi asigurată (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Organizaţia neguvernamentală (ONG), care se consacră luptei împotriva proliferării nucleare, a stabilit cu ajutorul unor experţi internaţionali în domeniul nuclear clasamentul securităţii materialelor nucleare de pe teritoriul a 32 de ţări care dispun de mai mult de un kilogram de uraniu puternic îmbogăţit (HEU) sau de plutoniu, elemente care pot intra în compoziţia bomei atomice.
"Aceste materiale sunt stocate în sute de depozite, pe teritoriul celor 32 de ţări. Unele sunt bine securizate, dar multe dintre ele nu sunt, expunând aceste materiale unor eventuale furturi sau revânzări către organizaţii teroriste care şi-au anunţat în mod public intenţia de a se dota cu arme nucleare", subliniază autorii studiului.
Experţii şi-au fondat cercetarea pe date publice, în funcţie de cinci criterii, şi anume cantitatea de HEU şi de plutoniu de care dispune ţara respectivă şi numărul de depozite de stocare; protecţia instalaţiilor şi transporturilor; transparenţa şi aplicarea normelor internaţionale; capacitatea şi voinţa statului respectiv de a aplica aceste norme şi factori sociali ca stabilitate politică, existenţa unor grupări dornice să achiziţioneze materiale nucleare şi corupţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
-
Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
Primele patru cele mai bine clasate ţări sunt Australia, Ungaria, Cehia şi Elveţia.
La coada clasamentului se află Coreea de Nord (ultima, cu 37 de puncte din 100) - din cauza lipsei sale de transparenţă şi de respectare a normelor internaţionale, Pakistanul - din cauza instabilităţii politice, existenţei grupărilor teroriste, corupţiei şi numărului de locuri de stocare, Iranul, Vietnamul şi India.
Cele cinci puteri nucleare "oficiale" se situează la mijlocul clasamentului, mai ales din cauza importanţei stocurilor pe care le deţin şi, în cazul Chinei şi Rusiei, din cauza corupţiei. Marea Britanie se clasează pe locul zece, Statele Unite pe locul 13, Franţa pe poziţia a 19-a, Rusia este a 24-a, iar China a 27-a.
Din cauza lipsei de transparenţă şi a unor proceduri de control, Israelul a fost clasat pe locul 25, în timp ce Japonia, cea de a 23-a, este criticată pentru lipsa unei agenţii de reglementare independentă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO