Şedinţă a Parlamentului de la Budapesta pentru alegerea noului preşedinte al Ungariei
Dezbaterea urmează să înceapă la ora 13.00 (14.00, ora României) prin prezentarea celor doi candidaţi.
Coaliţia Fidesz – creştin-democraţi l-a nominalizat pe Pal Schmitt, actualul preşedinte al Parlamentului, în timp ce candidatul opoziţiei socialiste este Andras Balogh, ambasadorul Ungariei în Thailanda.
Pentru a deveni preşedinte, un candidat trebuie să obţină voturile a două-treimi din cei 386 de membri ai Parlamentului.
Dacă nu se va obţine această majoritate, grupurile politice vor prezenta din nou candidaturile, iar votul va avea loc tot marţi, la ora 18.00 (19.00, ora României).
Mandatul actualului preşedinte, Laszlo Solyom, va expira pe 4 august.