Şedinţa CC din R. Moldova privind cererea de renumărare a voturilor, amânată

Curtea Constituţională din R. Moldova a amânat şedinţa programată pentru sâmbătă, în care urma să analizeze cererea preşedintelui Vladimir Voronin privind renumărarea voturilor exprimate la alegerile de duminică, a declarat o sursă din cadrul instituţiei, relatează Interfax, în pagina electronică.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Şedinţa CC din R. Moldova privind cererea de renumărare a voturilor, amânată

Şedinţa CC din R. Moldova privind cererea de renumărare a voturilor, amânată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Curtea Constituţională urma să se pronunţe în legătură cu renumărarea voturilor în sesiunea de sâmbătă, la solicitarea preşedintelui moldovean, lider al Partidului Comuniştilor.

Aceasta se va putea însă pronunţa în legătură cu această cerere numai după ce va primi oficial procesul-verbal al alegerilor de la Comisia Electorală Centrală.

Potrivit Interfax, Comisia Electorală Centrală intenţionează să trimită acest document Curţii Constituţionale abia duminică, data limită până la care poate fi trimis acest document, iar Curtea ar urma să analizeze cererea în aceeaşi zi sau luni.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, urmează să susţină o declaraţie pe acest subiect în orele următoare, susţine Interfax.

Curtea Constituţională din Republica Moldova urmează, de asemenea, să analizeze o cerere a partidelor de opoziţie privind extinderea termenului care le-a fost acordat pentru verificarea listelor de alegători de la patru zile la zece.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici