„Dominique Strauss-Kahn contestă oficial că a agresat-o pe Tristane Banon şi constată că ea a minţit şi în legătură cu modul în care s-a derulat confruntarea din cursul dimineţii”, au declarat într-un comunicat avocaţii săi, Frederique Baulieu şi Henri Leclerc.
Cu puţin timp înainte, scriitoarea afirmase pentru postul privat de televiziune TF1 că îşi menţine afirmaţia că a „a avut loc o tentativă de viol” din partea lui Dominique Strauss-Kahn împotriva sa în 2003.
„Dominique Strauss-Kahn menţine în întregime ceea ce a spus referitor la subiectul raportului procurorului american care conchide asupra renunţării la urmăriri pe motive de fond şi aminteşte că el nu a invocat imunitatea sa decât la încheierea procedurii penale şi doar în cazul procedurii financiare angajate la New York”, adaugă avocaţii.
Pentru postul de televiziune TF1, Tristane Banon şi-a menţinut versiunea, potrivit căreia a fost victima „unei tentative de viol” în 2003, motiv pentru care a depus plângere în iulie împotriva lui DSK. Ea a recunoscut totuşi că la opt ani de la presupusele fapte, „dovada materială nu există”.
Reacţionând la evocarea imunităţii sale diplomatice de către apărarea lui DSK în procedura civilă în curs de desfăşurare în Statele Unite, scriitoarea s-a întrebat: „ce vrea să însemne această imunitate diplomatică? Vrea să însemne că atunci când ai imunitate diplomatică ai dreptul să agersezi femei, să încerci să le violezi?”.