- Home
- Externe
-
LONDRA, (24.02.2013, 22:05)
- Valentin Vidu - Mediafax
Şeful Bisericii Catolice din Scoţia, acuzat de acte nepotrivite comise în urmă cu 33 de ani
Şeful Bisericii Catolice din Scoţia, monseniorul Keith O'Brien, care urmează să participe la conclavul însărcinat cu alegerea noului papă, face obiectul unor plângeri la Vatican pentru "acte nepotrivite" comise în urmă cu 33 de ani, scrie The Observer în ediţia de duminică.

Şeful Bisericii Catolice din Scoţia (s), acuzat de acte nepotrivite (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Cardinalul O'Brien, în vârstă de 74 de ani, contestă aceste acuzaţii, formulate de către trei preoţi, dar şi de către un fost preot, transmise la Roma cu o săptămână înainte ca Papa Benedict al XVI-lea să îşi anunţe demisia, la 11 februarie.
Cei patru reclamanţi din dioceza St Andrews şi Edimbourg, în Scoţia, l-au informat pe nunţiul apostolic în Marea Britanie, arhiepiscopul Antonio Mennini, că O'Brien a comis "acte nepotrivite" în urmă cu 33 de ani, precizează ziarul britanic.
Unul dintre preoţi se plânge că a fost victima unor "atenţii nedorite" din partea cardinalului, într-o seară, pe fundalul consumului de alcool. Altul pretinde că O'Brien profita de rugăciuni nocturne pentru a avea "contacte nepotrivite".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Reclamanţii, care solicită demisia cardinalului, şi-au exprimat temerea că raportul lor ar putea să nu fie examinat aşa cum trebuie, în cazul în care prelatul este autorizat să meargă la Roma pentru a participa la conclav.
"Papa este informat în legătură cu această problemă, iar problema se află acum pe mâna sa", a declarat părintele iezuit Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, răspunzând întrebărilor unor jurnalişti cu privire la aceste informaţii de presă.
Biserica "are tendinţa să acopere şi să protejeze sistemul cu orice preţ", a declarat unul dintre reclamanţi pentru The Observer.
"Biserica este magnifică, însă ea are o faţă ascunsă, iar aceasta are a face cu responsabilitatea sa. Dacă sistemul trebuie să fie ameliorat, poate că are nevoie să fie un pic destructurat", a adăugat el.
Poziţia conservatoare a lui O'Brien cu privire la homosexualitate i-au atras furia comunităţii gay. În 2012, el a fost desemnat "bigotul anului" de către asociaţia pentru gay şi lesbiene Stonewall.
Cardinalul Keith O'Brien, care urmează să se retragă luna viitoare, a declarat recent că o căsătorie între persoane de acelaşi sex "va dăuna bunăstării fizice, mentale şi spirituale a celor vizaţi". El şi-a exprimat de mult timp opoziţia faţă posibilitatea adopţiei de copii de către cupluri gay.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului