Jens Stoltenberg: Activităţile militare ruse sunt „un moment periculos” pentru securitatea Europei
„Acesta este un moment periculos pentru securitatea europeană. Numărul forţelor militare ruse este în creştere. Scade timpul de avertisment pentru un posibil atac”, a afirmat Jens Stoltenberg, conform declaraţiilor postate pe site-ul NATO şi vizualizate de MEDIAFAX.
Jens Stoltenberg a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică este pregătită pentru cele mai grave scenarii, dar menţine angajamentul de a găsi o soluţie politică la actuala criză şi a reafirmat invitaţia de continuare a dialogului în cadrul Consiliului NATO-Rusia.
Stoltenberg a insistat că NATO nu va renunţa la principii centrale precum apărarea tuturor statelor membre şi dreptul fiecărei naţiuni de stabilire a propriilor politici.
Secretarul general NATO a salutat rolul activ al Marii Britanii atât pe plan diplomatic, cât şi din punct de vedere militar.
Săptămâna viitoare, miniştrii Apărării din ţările membre NATO vor analiza opţiuni de consolidare a apărării, inclusiv posibilitatea de a fi mobilizate grupuri suplimentare de luptă pe flancul de sud-est al Alianţei Nord-Atlantice. „O nouă agresiune a Rusiei va conduce la suplimentarea prezenţei NATO, nu la reducerea prezenţei”, a subliniat Jens Stoltenberg.