MAE român apreciază că, în actualul context, este necesară abordarea cu reţinere şi prudenţă a situaţiei.
De asemenea, se recomandă evitarea angajării în orice eventuale provocări.
„Din această perspectivă, MAE exprimă sprijinul deplin pentru apelul la calm şi responsabilitate al Preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, precum şi pentru eforturile autorităţilor de la Chişinău de a gestiona aceste evoluţii în mod responsabil, transparent şi echilibrat. Încercările de escaladare artificială, nejustificată a tensiunilor nu contribuie la menţinerea unui climat predictibil şi stabil şi nu sunt în interesul locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, mai ales în actualul context regional de securitate”, au transmis reprezentanţii MAE.
Pe un plan mai larg, MAE al României reafirmă susţinerea pentru soluţionarea politică a problemei transnistrene cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, şi fără afectarea orientării sale pro-europene.
Mai multe explozii au fost auzite marţi dimineaţă în regiunea separatistă Transnistria. Două antene radio au fost avariate de explozii în Transnistria, a anunţat Ministerul de Interne, potrivit Sky News.