Seif al-Islam dezminte informaţiile privind arestarea sa şi afirmă că regimul controlează Tripoli
Seif al-Islam, unul dintre fiii colonelului Muammar Kadhafi, s-a întâlnit, în noaptea de luni spre marţi, cu ziarişti străini aflaţi în capitala libiană, dezminţind declaraţiile rebelilor privind arestarea sa şi afirmând că Tripoli se află sub controlul regimului.

Seif al-Islam dezminte informaţiile privind arestarea sa şi afirmă că regimul controlează Tripoli (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sunt aici pentru a dezminţi minciunile", le-a spus el ziariştilor cu care s-a întâlnit în complexul rezidenţial al liderului libian.
Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Luis Moreno-Ocampo, declarase, în noaptea de duminică spre luni, că a primit "informaţii confidenţiale potrivit cărora" Seif al-Islam a fost arestat de rebeli. Şi preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie libian, Mustafa Abdeljalil, declarase că are informaţii conform cărora Seif al-Islam a fost arestat şi se află într-un loc păzit, în aşteptarea unui proces.
Fratele său, Mohamed Kadhafi, a cărui arestare a fost anunţată duminică de rebeli, a reuşit să evadeze, potrivit unor surse din cadrul conducerii insurgenţilor libieni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Seif al-Islam s-a întâlnit cu trei ziarişti, în incinta complexului rezidenţial al liderului libian, unde a ajuns la bordul unui vehicul 4x4.
Al doilea fiu al lui Muammar Kadhafi şi unul dintre purtătorii de cuvânt ai regimului, Seif al-Islam a fost deseori prezentat drept potenţial succesor al tatălui său la conducerea Libiei.
"Tripoli se află sub controlul nostru. Toată lumea să stea liniştită. Totul va fi bine la Tripoli", a spus el. "Aţi văzut cum s-au ridicat libienii pentru a lupta împotriva rebelilor?", a adăugat Seif al-Islam.
"Occidentul dispune de tehnologie avansată, care a perturbat telecomunicaţiile şi a trimis mesaje oamenilor", anunţând căderea regimului colonelului Kadhafi, a spus el, afirmând că este vorba despre "un război tehnologic şi mediatic, cu scopul de a provoca haos şi teroare în Libia".
Seif al-Islam a declarat şi că forţele loiale regimului au provocat "pierderi grele rebelilor care au luat cu asalt" reşedinţa lui Kadhafi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

