- Home
- Externe
- PARIS, (01.06.2016, 15:03)
- Raluca Manga
Semnal provenind probabil de la cutia neagră a avionului EgyptAir, captat de Forţele navale franceze
O ambarcaţiune a Forţelor navale franceze a depistat semnale care provin probabil de la una dintre cele două cutii negre ale avionului EgyptAir care s-a prăbuşit pe data de 19 mai în Marea Mediterană cu 66 de persoane la bord, au anunţat autorităţile egiptene, citate de Le Figaro online.

Semnal provenind probabil de la cutia neagră a avionului EgyptAir, captat de Forţele navale franceze
Peste o săptămână va sosi o navă echipată special pentru a aduce la suprafaţă cele două cutii negre, a informat Ministerul Aviaţiei civile într-un comunicat.
Un avion aparţinând companiei EgyptAir, care efectua o cursă între Paris şi Cairo, a dispărut în noaptea de 18 spre 19 mai cu 66 de persoane la bord, nemaiputând fi localizat cu ajutorul radarului.
Fuselajul avionului a fost descoperit vineri la 290 de kilometri de oraşul Alexandria, situat în regiunea de coastă a Egiptului, în sudul Mării Mediterane.
În avion se aflau treizeci de egipteni, cincisprezece francezi, doi irakieni, un britanic, un belgian, un kuweitian, un saudit, un sudanez, un ciadian, un portughez, un algerian şi un canadian şi zece membri ai echipajului.
Până în prezent au fost descoperite 18 fragmente ale avionului şi 23 de rămăşiţe umane.
În toamna anului 2015, organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat prăbuşirea unui avion de pasageri rus în Egipt, un incident soldat cu 224 de morţi. Avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh - Sankt-Petersburg, s-a prăbuşit pe 31 octombrie în Peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Incidentul aerian s-a soldat cu moartea celor 224 de persoane aflate la bord. Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic, a revendicat doborârea avionului, informaţia fiind confirmată de Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie.



Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe