„Conspiraţioniştii” sunt educaţi, au un discurs fluent, sunt neafiliaţi politic şi se declară patrioţi şi căutători ai adevărului. Fără să aibă o organizaţie anume sau un credo, ei au o problemă: nu cred în versiunea oficială cu privire la atentatele de la 11 septembrie.
Cu ocazia comemorării a zece ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, „conspiraţioniştii” şi-au avut momentul lor de libertate de expresie, la New York. Câteva zeci dintre ei au demonstrat cu pancarte, portavoce şi scandând lozinci în proximitatea Ground Zero, unde a avut loc comemorarea victimelor atacurilor.
Deşi înconjuraţi practic de poliţişti în uniformă şi agenţi FBI în civil, ei s-au manifestat în acest an pentru prima dată sub forma unui protest organizat.
Cum s-au mobilizat, totuşi? „Există aceste website-uri precum 911truth.org, care pun întrebări: ce s-a întâmplat cu adevărat la 11 septembrie 2001? Şi există ingineri şi specialişti în construcţii, care demonstrează că nu ar fi fost posibil ca tot ceea ce s-a întâmplat să fie doar o treabă de avioane care s-au prăbuşit în clădiri. Iar oamenii caută răspunsuri” spune unul din participanţi, Benjamin Schnittger, din Virginia.
„Ce s-a întâmplat cu clădirea WTC7”? este întrebarea care îl preocupă pe el cel mai mult, având şi o pancartă pe această temă. „Am văzut avioanele lovind cele două turnuri, care s-au prăbuşit, dar clădirea de alături nu a fost lovită şi totuşi s-a prăbuşit, ceea ce înseamnă că a fost o explozie controlată”. El citează mai departe părerea unui „membru al serviciilor secrete germane” care a „solicitat o anchetă în Parlamentul german” şi menţionează indicii că s-ar fi folosit un anume tip de explozibil nano-thermite, despre care adepţii conspiraţiilor au întreg folclor.
Alte întrebări cu privire la numărul şi identitatea presupuşilor terorişti, avionul care a lovit Pentagonul, până chiar şi uciderea lui ben Laden, sunt aruncate retoric de „conspiraţionişti” în faţa oricărui trecător care se opreşte să stea de vorbă cu ei.
Majoritatea trecătorilor aflaţi pe celălalt trotuar i-au ignorat totuşi, iar mijloacele de informare americane au evitat cu desăvârşire includerea lor în relatările despre 11 septembrie, considerând teoriile conspiraţiei un afront la memoria victimelor.
„Căutătorii adevărului” n-au fost singurii care au facut notă discordantă cu tonul comemorativ. Pastorul Terry Jones care a provocat un scandal internaţional anul trecut prin arderea Coranului, a fost prezent şi el la ceremoniile aniversare de la New York pentru a-şi predica mesajul, fiind repartizat în aceeaşi zonă cu adepţii conspiraţiilor.
Câteva zeci de metri mai departe se află vânzători de steaguri şi cocarde şi chiar un cântăreţ de muzică rap aspirant care filmează un material pentru un videoclip: „Osama’s dead, that nigga’s gone/We have Obama president, now let’s get it on” sună refrenul melodiei fredonate de rapperul Swoooshent, având în fundal turnul One World Trade Center.