Prima pagină » Știri externe » Canada a întocmit în secret o listă a presupuşilor comunişti, în perioada Războiului Rece

Canada a întocmit în secret o listă a presupuşilor comunişti, în perioada Războiului Rece

Canada a întocmit în secret, între 1950 şi 1980, o listă cu mii de persoane suspectate că susţin comunismul, pentru a le aresta în caz de ameninţare pentru securitate, potrivit unei anchete a postului public CBC/Radio-Canada publicată joi.
Canada a întocmit în secret o listă a presupuşilor comunişti, în perioada Războiului Rece

Amintind de vânătoarea de vrăjitoare instituită în Statele Unite, între 1950 şi 1954, de senatorul Joseph McCarthy, planul strict secret al Guvernului canadian prevedea supravegherea, arestarea, apoi detenţia nelimitată a militanţilor şi simpatizanţilor comunişti.

Intitulat „Profunc”, de la Prominent Functionaries of the Communist Party (Membri importanţi ai partidului comunist), planul a fost redactat de Jandarmeria regală a Canadei (GRC, poliţia federală) şi includea 16.000 de comunişti şi 50.000 de presupuşi simpatizanţi.

Lista, trimisă în plicuri sigilate la diferite birouri ale GRC, detalia vârsta suspecţilor, descrierea fizică, fotografii ale casei lor şi chiar amplasarea uşilor pe care ar putea fugi în cazul unei razii.

Odată arestaţi, autorităţile aveau permisiunea să deschidă focul asupra deţinuţilor care încercau să evadeze.

Este vorba despre „unul dintre programele de securitate naţională cele mai draconice” din istoria canadiană, subliniază site-ul CBC, care publică extrase din ancheta care urma să fie difuzată joi seara pe postul francofon Radio-Canada, în emisiunea Enquête, şi vineri seara pe omologul său anglofon CBC, la emisiunea The Fifth Estate.