Conform Serviciului lituanian de contraspionaj, diplomatul rus Valeri Katula a lucrat pentru GRU, serviciul de informaţii al armatei ruse.
„Katula a încercat să recruteze un funcţionar lituanian cu scopul obţine informaţii secrete şi sensibile despre mandatul Lituaniei la preşedinţia Uniunii Europene”, asigurat în al doilea semestru al anului 2013, anunţă un comunicat al contraspionajului lituanian publicat luni.
„A existat o promisiune de bani în schimbul unor informaţii”, potrivit comunicatului.
Lituania a luat „măsuri” împotriva lui Katula pentru „a-l împiedica să mai efectueze activităţi de spionaj”, adaugă Serviciul lituanian de contraspionaj, fără să precizeze natura acestora.
Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, a refuzat să comenteze acest caz.
Lituania, o fostă republică sovietică, a avut un rol important în definitivarea Acordului de Asociere între UE şi Ucraina, respins de Kiev în noiembrie.