Nafissatou Diallo a fost convocată de procuratură luni după-amiază, înaintea audierii de marţi a lui Strauss-Kahn.
„Interpretarea mea (…) este că ne vor anunţa că vor clasa complet cazul sau că vor renunţa la unele dintre capetele de acuzare”, a declarat avocatul Kenneth Tompson. „Dacă nu se pregătesc să renunţe la urmărire, nu ar avea nevoie să discute cu ea”, a adăugat el.
Asociatul său, avocatul Douglas Wigdor, a refuzat să comenteze informaţia, dar a precizat că textul convocării „era foarte negativ şi sec”, reflectând „simbolic tratamentul care i s-a aplicat (lui Diallo) de-a lungul întregii încercări şi în interacţiunile cu biroul procurorului”.
În cazul în care dosarul va fi clasat, Dominique Strauss-Kahn, care a respins la 6 iunie toate cele şapte capete de acuzare, se va putea întoarce în Franţa.
Audierea de marţi a fost deja amânată de două ori, procurorul Cyrus Vance având îndoieli în legătură cu credibilitatea cameristei originare din Guineea care l-a acuzat pe fostul director FMI de agresiune sexuală comisă la 14 mai într-un apartament de la hotelul Sofitel din Manhattan.