Frank-Walter Steinmeier, Laurent Fabius, Serghei Lavrov şi Pavlo Klimkin se vor reuni miercuri după-amiaza în capitala Germaniei, pentru a discuta despre criză, în contextul în care Kievul a reluat operaţiunile militare împotriva separatiştilor, în estul Ucrainei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, Lavrov a „susţinut propunerea lui Steinmeier de a organiza la Berlin, pe 2 iulie, o întâlnire între şefii diplomaţiilor din Rusia, Germania, Franţa şi Ucraina”.
Cei patru oficiali vor ţine o conferinţă de presă la ora 17.00 GMT (20.00, ora României), înaintea unui dineu neoficial, potrivit unei surse diplomatice.
Operaţiunea „antiteroristă” contra rebelilor proruşi din estul Ucrainei a fost reluată marţi dimineaţa, după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a refuzat să prelungească armistiţiul de încetare a focului.
Moscova şi-a exprimat, marţi, „regretele profunde” faţă de decizia Kievului de a nu prelungi armistiţiul cu separatiştii proruşi şi a cerut partenerilor occidentali „să nu mai folosească Ucraina ca monedă de schimb în jocurile geopolitice”, potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe.
Preşedintele rus, Vladimir Putin a declarat marţi că Poroşenko va purta „întreaga responsabilitate” pentru războiul din estul Ucrainei.