"Circa 100 de persoane ar putea fi îngropate de vii", a anunţat agenţia naţională care coordonează operaţiunile de salvare.
Presa taiwaneză anunţase anterior că 600 de persoane ar fi îngropate în satul Hsiaolin, în comitatul Kaohsiung, în sud, dar autorităţile nu au confirmat această cifră.
Marţi dimineaţa, alte şapte persoane au fost transportate din sat cu elicopterul, potrivit pompierilor.
"Casa mea a luat-o la vale. Am rămas blocaţi timp de patru zile şi am fost terifiaţi", a mărturisit unul dintre bărbaţii salvaţi.
De vineri seara, inundaţiile care au urmat taifunului Morakot în Taiwan au provocat moartea a cel puţin 38 de persoane, în timp ce alte 62 sunt declarat dispărute, au anunţat marţi salvatorii.
Cel puţin 35 de persoane au fost rănite în timpul trecerii taifunului însoţit de precipitaţii-record, care au inundat casele, străzile şi au provocat prăbuşirea podurilor.
Salvatorii lucrau marţi fără întrerupere, autorităţile trimiţând elicoptere în zonele îndepărtate, izolate din cauza podurilor prăbuşite sau a cursurilor de apă umflate.