Prima pagină » Știri externe » Franţa se opune unei independenţe a Tibetului

Franţa se opune unei independenţe a Tibetului

Franţa nu este în favoarea unei independenţe a Tibetului, a precizat vineri Ministerul francez de Externe, după ce premierul chinez, Wen Jiabao, a cerut Parisului să îşi clarifice poziţia în această privinţă.
Franţa se opune unei independenţe a Tibetului
13 mart. 2009, 22:09, Știri externe

"Nu suntem în favoarea unei independenţe a Tibetului", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Eric Chevallier.

"Poziţia noastră absolut neschimbată este cea a susţinerii integrităţii teritoriale a Chinei şi refuzului unor perspective separatiste sau de sprijinire a independenţei Tibetului", a adăugat el.

"Suntem însă atenţi să existe o libertate religioasă şi culturală a tibetanilor", a precizat el. "Pentru a elimina tensiunile, ni se pare util să existe un dialog între autorităţile de la Beijing şi Dalai Lama", a explicat Chevallier.