Cele opt flacoane erau transportate într-un recipient special, cu un înveliş triplu din plastic şi carton, a explicat Jean-Christophe Sauterel, purtătorul de cuvânt al poliţiei din cantonul Vaud.
„Gheaţa carbonică plasată în recipient pentru a asigura conservarea virusului s-a topit, fapt care a dus la ridicarea capacului şi a flacoanelor”, a precizat acesta.
Trenul a fost blocat la intrarea în gara Lausanne. Cei circa 60 de pasageri care se aflau în vagonul în cauză au fost izolaţi timp de o oră, timpul necesar pentru ca autorităţile să se asigure că virusul este inofensiv.
Convoiul a fost ulterior evacuat, a adăugat Sauterel, precizând că nu există „nici un pericol” pentru pasageri şi pentru populaţia locală.
Eşantioanele virusului animal, care nu provoacă contaminarea la om, erau destinate centrului de cercetare Laurent Kaiser, care lucrează la crearea unui test de diagnosticare a gripei umane de origine porcină, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei.