Socialiştii greci câştigă majoritatea absolută în Parlament – rezultate parţiale

Publicat: 05 10. 2009, 08:59
Actualizat: 06 11. 2012, 09:31

În urma numărării a 85 la sută din voturi, Pasok, condus de Georges Papadreou, în vârstă de 57 de ani, a acumulat 43,9 la sută din voturi, iar partidul Noua Democraţie (ND) 34 la sută (respectiv 93 de mandate), cel mai slab rezultat înregistrat vreodată de la înfiinţarea sa în 1974, potrivit rezultatelor aproape definitive.

Papandreou le-a cerut cetăţenilor greci să „întoarcă pagina”, proclamându-şi victoria.

„Începem un mare efort naţional (…) nimic nu va fi uşor, trebuie să muncim mult pentru a rezolva problemele”, a precizat el.

Premierul în exerciţiu, Costas Caramanlis, în vârstă de 53 de ani, a anunţat că a renunţat la conducerea partidului pe care şi-a asumat-o din 1997. El a convocat aceste alegeri la jumătatea mandatului său pentru a asigura un larg consens cu scopul adoptării unor măsuri de austeritate.