Explozia s-ar fi produs joi, la bordul unui submarin din Flota Nordului, în timp ce acesta era ancorat în portul Severodvinsk, la Marea Albă, unde era supus unor reparaţii. Marina rusă nu a putut fi contactată pentru comentarii.
"Nivelul radioactiv la ora 10.00 (09.00 ora României), la 27 iulie, era … la valori normale", a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei de monitorizare a mediului, citat de Interfax.
Autoritatea pentru siguranţa atomică din Norvegia a declarat că verifică orice modificare a radioactivităţii din regiune, dar nu a furnizat detalii.
Interfax a citat o sursă din cadrul administraţiei Severodvinsk, care a precizat că explozia nu a provocat victime, dar a avariat o porţiune de 25 de metri pătraţi din carena submarinului.
Un oficial de pe şantierul naval Zviozdocika, unde s-a petrecut incidentul, a declarat că nu a fost vorba despre o explozie, ci un "zgomot" provocat de degajarea subită a aerului sub presiune, transmite agenţia.
Surse neoficiale au declarat pentru Interfax că submarinul implicat este cu propulsie nucleară, dar oficialii citaţi au refuzat să confirme aceste informaţii.