Prima pagină » Știri externe » „Părintele talibanilor” a fost ucis într-un oraş din Pakistan

„Părintele talibanilor” a fost ucis într-un oraş din Pakistan

Ctericul musulman Sami ul-Haq, cunoscut ca „părintele talibanilor”, care a instruit majoritatea liderilor mişcării islamiste din Afganistan, a fost ucis vineri într-un oraş din Pakistan, a declarat un apropiat al acestuia, relatează Reuters.
„Părintele talibanilor” a fost ucis într-un oraş din Pakistan

Atacatori necunoscuţi l-au ucis pe cleric, care conducea un seminar islamic din nord-vestul Pakistanului, a anunţat adjunctul său Yousaf Shah.

Există informaţii contradictorii cu privire la modul în care a fost ucis şi de ce bodyguardul şi şoferul acestuia nu s-ar fi aflat acolo pentru a-l apăra în momentul atacului.

Shah a declarat iniţial că acesta a fost împuşcat.

Nepotul lui Haq, Mohammad Bilal, a declarat pentru Reuters că unchiul său avea răni provocate de lovituri de cuţit şi împuşcături. Atacul s-a petrecut într-o casă pe care o deţine într-o zonă de lux de la periferia oraşului Islamabad.

„Când atacatorii au intrat în casa lui au început să îl lovească pe Mullah Sami ul-Haq cu cuţite şi pumnii, apoi l-au împuşcat”, a spus el.

Ministerul de Interne al Pakistanului a confirmat vineri seară moartea lui Haq printr-un comunicat şi şi-a exprimat condoleanţele.