Senatul Franţei a respins un plan de anulare totală a restricţiilor pe piaţa muncii impuse românilor
Senatorii francezi au dezbătut ieri rezoluţia senatoarei ecologiste EELV Aline Archimbaud care viza anularea măsurilor tranzitorii impuse pe piaţa muncii cetăţenilor din România şi Bulgaria, relatează Paris Depeches.
Senatoarea cerea Guvernului francez să anuleze în totalitate măsurile tranzitorii impuse românilor şi bulgarilor până la sfârşitul anului 2013.
Proiectul a fost respins cu 173 de voturi împotrivă şi 157 favorabile.