Senatul italian adoptă reforma serviciilor secrete
Senatul italian a adoptat miercuri reforma serviciilor secrete, acordând mai multă putere şefului Guvernului şi Comisiei parlamentare de control, pentru a încerca să refacă imaginea acestor agenţii, compromise de o serie de scandaluri.
Conform textului, votat de Senat după Camera Deputaţilor, SISDE (serviciul secret civil) devine Agenţia de informaţii şi de securitate internă (AISI), iar SISMI (serviciul secret militar) devine Agenţia de informaţii şi de securitate externă (AISE).
Şeful Guvernului se va ocupa de "conducerea politică şi coordonarea celor două agenţii", cu posibilitatea de a numi un ministru căruia să îi transfere o parte dintre sarcinile sale. De asemenea, el îi numeşte şi îi revocă pe directorii celor două agenţii.
Comisia parlamentară pentru controlul serviciilor secrete (COPACO) va avea prerogative sporite şi poate suprima, la decizia unanimă a celor zece membri, secretul de stat, atunci când este invocat de o persoană care răspunde în faţa acestei instituţii. Secretul de instrucţie sau secretul bancar nu vor mai putea fi invocate în faţa COPACO.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului