Singurul condamnat pentru atentatul de la Lockerbie din 1988, în care au murit 270 de oameni, se află într-o stare „foarte critică”
„Starea sa este foarte critică de trei zile”, a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, acest membru al familiei, contactat telefonic.
„Acum trei zile a pierdut atât de mult sânge, încât viaţa sa s-a aflat în pericol” şi a fost necesar să fie spitalizat pentru efectuarea unei transfuzii sanguine în regim de urgenţă, a adăugat aceeaşi sursă.
La Clinica Al-Afia, unde este spitalizat al-Megrahi, membrii familiei sale au refuzat să facă declaraţii de presă, potrivit unui jurnalist AFP de la faţa locului. „Suntem foarte obosiţi”, s-a limitat să spună fratele acestuia.
Personalul medical a refuzat, de asemenea, să vorbească. „Este contrar politicii spitalului, eticii medicale şi dorinţei familiei sale”, a declarat Fawzi Addala, directorul Clinicii.
Abdelbaset al-Megrahi a fost condamnat în 2001 la închisoare pe viaţă pentru implicarea sa în explozia de la bordul unui avion aparţinând companiei Pan Am deasupra satului Lockerbie, atentat în care au fost ucise 270 de persoane.
El a fost eliberat de către justiţia scoţiană din motive umanitare în 2009, după ce a fost diagnosticat de medici cu un cancer în fază terminală.
Eliberarea sa produs un val de indignare, în special în rândul familiilor victimelor, cu atât mai mult cu cât acesta nu mai părea „pe moarte” la sosirea sa triumfală la Tripoli şi că a supravieţuit de atunci, în pofida faptului că se afla, încă de anul trecut, într-o stare semicomatoasă.