Serbia şi Kosovo au început primul lor dialog direct
Serbia şi Kosovo au început marţi seara primul lor dialog direct după ce Kosovo şi-a proclamat independenţa, în urmă cu trei ani, relatează AFP.
"Vin aici într-un spirit constructiv", a afirmat şeful delegaţiei kosovare, vicepremierul Edita Tahiri, care a sosit cu puţin înainte de ora 18.00 GMT (20.00, ora României), în clădirea în care se desfăşoară reuniunea, la Bruxelles.
Şeful delegaţiei sârbe, Borko Stefanovici, un înalt funcţionar din Ministerul Afacerilor Externe, a dat asigurări că este pregătit să strângă mâna omologului său.
Cele două delegaţii urmează să se întâlnească din nou miercuri dimineaţă, după discuţia de marţi.
"Discuţiile vor dura cât timp va fi nevoie", a precizat Stefanovici.
Dialogul se desfăşoară sub auspiciile Uniunii Europene. Consilierul special al şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton, Robert Cooper, va prezida această reuniune care, potrivit unui diplomat de la Bruxelles, se va derula "în manieră informală".
Dialogul urmează să abordeze subiecte "tehnice", a precizat un diplomat european. El este în primul rând menit să reglementeze problemele care afectează viaţa cotidiană a populaţiei kosovare, fie ea albaneză sau sârbă.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:45
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Ucraina şi SUA ajung la un acord privind mineralele / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
astăzi, 21:39
Simion, despre Becali: Nea Gigi „ pe persoană fizică, vrea să candideze, e treaba lui”