Serbia şi Kosovo au început primul lor dialog direct

Publicat: 08 03. 2011, 20:56
Actualizat: 06 11. 2012, 13:45

„Vin aici într-un spirit constructiv”, a afirmat şeful delegaţiei kosovare, vicepremierul Edita Tahiri, care a sosit cu puţin înainte de ora 18.00 GMT (20.00, ora României), în clădirea în care se desfăşoară reuniunea, la Bruxelles.

Şeful delegaţiei sârbe, Borko Stefanovici, un înalt funcţionar din Ministerul Afacerilor Externe, a dat asigurări că este pregătit să strângă mâna omologului său.

Cele două delegaţii urmează să se întâlnească din nou miercuri dimineaţă, după discuţia de marţi.

„Discuţiile vor dura cât timp va fi nevoie”, a precizat Stefanovici.

Dialogul se desfăşoară sub auspiciile Uniunii Europene. Consilierul special al şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton, Robert Cooper, va prezida această reuniune care, potrivit unui diplomat de la Bruxelles, se va derula „în manieră informală”.

Dialogul urmează să abordeze subiecte „tehnice”, a precizat un diplomat european. El este în primul rând menit să reglementeze problemele care afectează viaţa cotidiană a populaţiei kosovare, fie ea albaneză sau sârbă.