Serbia şi Kosovo au încheiat trei acorduri la Bruxelles

Serbia şi Kosovo au încheiat trei acorduri-cheie, în cadrul unor negocieri, sâmbătă, la Bruxelles, vizând rezolvarea unor probleme practice pe care le provocă refuzul Belgradului de a recunoaşte independenţa Kosovo, a declarat o sursă europeană, citată de AFP.

Urmărește
13 afișări

Aceste acorduri vizează mobilitatea populaţiei, accesul la registrele de stare civilă şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor universitare, a precizat această sursă.

Reuniunea de la Bruxelles, organizată sub auspiciile Uniunii Europene (UE), face parte din negocierile lansate, în martie, între Belgrad şi Priştina, cu obiectivul ameliorării relaţiilor între majoritatea albaneză şi minoritatea sârbă din Kosovo.

Detaliile acordurilor urmează să fie făcute publice ulterior.

Kosovo şi-a proclamat, în februarie 2008, independenţa, care a fost recunoscută, de atunci, de 76 de ţări, între care Statele Unite şi 22 din cele 27 de state membre ale UE.

Serbia se opune acestei independenţe, considerând, în continuare, Kosovo ca făcând parte din teritoriul său.

Belgradul speră să obţină statutul de candidat la aderarea la UE, în decembrie.

Noi reuniuni între cele două părţi sunt prevăzute în iulie sau în septembrie, în încercarea de a rezolva alte probleme, cu privire la telecomunicaţii, vamă sau registrele funciare.

Kosovarii vor putea circula în Serbia, în baza cărţii de identitate, a anunţat şeful diplomaţiei de la Belgrad, Borko Stefanovici, dar a adăugat că nici nu intră în discuţie o recunoaştere a paşapoartelor sau numerelor de înmatriculare eliberate de Priştina.

"Paşaportul constituie cel mai important simbol al cetăţeniei, spre deosebire de cartea de identitate", a declarat Stefanovici, închizând, astfel, posibilitatea unei schimbări de poziţie a Belgradului cu privire la independenţa Kosovo.

Cele două părţi au ajuns, totodată, la un acord cu privire la soluţionarea dificultăţilor cauzate de transferul registrelor de stare-civilă din Serbia către Kosovo, după conflictul din 1999.

În această privinţă, forţa de poliţie europeană din Kosovo, EULEX, va juca rolul de intermediar pentru "certificarea copiilor după toate documentele de stare-civilă originale, cu scopul creării unui registru de stare civilă complet în Kosovo", potrivit UE.

Acordul celor două părţi cu privire la angajarea de negocieri le apropie de Europa, în contextul în care Serbia speră să obţină, în curând, statutul de candidat la aderarea la UE.

Un obstacol important a fost depăşit o dată cu ameliorarea atitudinii Belgradului faţă de Kosovo şi, mai ales, după arestarea, luna trecută, a fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, în timpul războiului din Bosnia, în perioada 1992-1995.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici