În cel mai recent monolog parodie ţinut în timpul emisiunii sale, The Tonight Show, realizatorul Jimmy Fallon a glumit vizavi de sursele de inspiraţie ale preşedintelui american şi a scos în evidenţă asemănări între discursul ţinut de Donald Trump, sâmbătă, la Universitatea Liberty, şi cel susţinut de personajul Elle Woods, în Blonda de la Drept, notează Daily Mail.
Video-ul a devenit viral, după ce a fost prezentat în emisiunea lui Fallon, de luni noapte .
Nu este prima oară când familia Trump intră în spectrul plagiatului. La Convenţia Naţională a Republicanilor, de vara trecută, Melania Trump ar fi copiat cu totul vorbele fostei Prime Doamne, Michelle Obama, în Denver, în august 2008.