„Negocierile mai au nevoie de timp; sunt dificile”, a declarat Lavrov.
„Dar am un optimism prudent privind rezultatul”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.
În opinia lui Lavrov, „toate părţile sunt interesate de obţinerea unui acord”.
„Încă mai avem timp până pe 24 noiembrie”, a adăugat el.
Marile puteri din grupul P5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, China, Franţa şi Germania) au stabilit, la New York, cu Iranul termenul-limită de 24 noiembrie pentru a ajunge la un acord definitiv pe tema programului nuclear iranian.
Potrivit ministrul rus de Externe, „subiectele cele mai dificile” urmează să fie negociate.
Anterior, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a deplâns absenţa unui „progres semnificativ” la negocierile de la New York.
Israelul şi Occidentul suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program atomic civil. Regimul islamist de la Teheran neagă acuzaţiile.