Serghei Lavrov: Noi sancţiuni împotriva Iranului sunt contraproductive
„Nu este în interesul nimănui să scoată această problemă (a programului nuclear) de pe terenul discuţiilor”, a declarat ministrul rus de Externe, afirmând că „noi sancţiuni” ar fi „total contraproductive”.
Comunitatea internaţională suspectează Teheranul, în pofida dezminţilor sale, de disimularea unui aspect militar al programului nuclear civil.
Discuţiile despre programul nuclear controversat al Iranului între acesta şi grupul 5+1 se vor relua la 18 şi 19 iunie la Moscova. În lipsa unor progrese la această reuniune, un embargo european asupra petrolului iranian va fi pus în aplicare de la 1 iulie.
Lavrov, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad se află la Beijing pentru summitul Organizaţiei de cooperare de la Shanghai (OCS).
Acest summit are loc în timp ce Statele Unite s-au declarat marţi pesimiste în legătură cu semnarea unui acord-cadru între Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi Teheran, vinerea viitoare, în cadrul unei noi runde de discuţii la Viena.
Susţinător tradiţional al Iranului, China a repetat în numeroase rânduri că se opune folosirii forţei sau ameninţărilor cu folosirea forţei împotriva Teheranului.