Serghei Lavrov: Rusia şi SUA nu pot ajunge deocamdată la un acord privind apărarea antirachetă
Rusia şi Statele Unite nu pot ajunge deocamdată la un acord privind apărarea antirachetă, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care s-a întâlnit joi cu secretarul de Stat american, Hillary Clinton, la Washington.

Serghei Lavrov (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Lavrov şi Clinton au avut joi o întrevedere la Washington, unde s-a desfăşurat o reuniune a miniştrilor de Externe din cadrul G8, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
"Nici un acord privind apărarea antirachetă nu prinde contur între Rusia şi Statele Unite", a declarat Lavrov, adăugând că "experţii ar trebui să continue să lucreze".
NATO şi ruşii au convenit în 2010 să coopereze la scutul antirachetă din Europa, însă Moscova a cerut garanţii scrise, coercitive din punct de vedere legal, potrivit cărora proiectul nu va submina securitatea Rusiei, lucru refuzat de Washington.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
"Vom exercita presiuni pentru ca poziţia noastră să fie luată în considerare în întregime", a precizat ministrul rus de Externe.
Lavrov a mai spus că Statele Unite doresc să găzduiască un summit Rusia-SUA după ce preşedintele ales Vladimir Putin va prelua mandatul în luna mai. El a adăugat că Hillary Clinton va efectua o vizită în Rusia la sfârşitul lui iunie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


