Prima pagină » Știri externe » Ahmadinejad nu a fost invitat la recepţia organizată de Obama la ONU

Ahmadinejad nu a fost invitat la recepţia organizată de Obama la ONU

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, nu ar trebui să figureze printre şefii de stat invitaţi la recepţia oferită de omologul său american Barack Obama la Adunarea Generală a ONU de la New York, a anunţat joi Casa Albă.
Ahmadinejad nu a fost invitat la recepţia organizată de Obama la ONU
11 sept. 2009, 08:35, Știri externe

„Mă îndoiesc”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Robert Gibbs, în momentul în care a fost întrebat dacă Ahmadinejad va fi invitat la această recepţie organizată cu ocazia Adunării Generale care avea loc la sfârşitul lui septembrie, la New York.

Întrebat cu privire la motivele potrivit cărora Ahmadinejad nu va participa la acest eveniment, Gibbs a precizat: „deoarece (…) Iranul nu-şi îndeplineşte obligaţiile internaţionale”.

Prima participare a lui Barack Obama la Adunarea Generală şi prezenţa lui Ahmadinejad ar trebui să dea naştere din nou unor numeroase speculaţii cu privire la eventualele contacte dintre liderii celor două ţări care şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980. Din perspectiva regimului islamic, Statele Unite sunt „marele Satana”, în timp ce predecesorul lui Obama, George W. Bush, a plasat Iranul pe „axa răului”, care cuprinde ţările care încearcă să se doteze cu arma nucleară.

Alegerea lui Barack Obama, care s-a declarat pregătit de iniţierea unui dialog, pare a facilita o eventuală apropiere. Ahmadinejad persistă însă în a refuza să negocieze oprirea activităţilor nucleare iraniene.

Mahmoud Ahmadinejad a precizat din nou că este dispus că negocieze în faţa presei cu preşedintele american şi a sugerat ca Adunarea Generală să poată oferi o astfel de ocazie.