Serviciul în limba persană al BBC este bruiat de joi pe teritoriul Iranului

Publicat: 11 02. 2011, 17:10
Actualizat: 06 11. 2012, 13:33

„Bruiajul trebuie să înceteze imediat”, a declarat directorul BBC World Service, Peter Horrocks. „Evenimentele din Egipt sunt urmărite de întreaga lume şi este inadmisibil ca publicul iranian să fie privat de informaţii imparţiale. BBC nu va înceta să relateze despre situaţia din Egipt şi va continua să efectueze transmisiuni pentru poporul iranian”, a dat asigurări Horrocks.

Potrivit BBC, o emisiune televizată la care au intervenit telefonic telespectatori din Iran şi Egipt se află la originea bruiajului.

Serviciul persan al BBC continuă să transmită în direct prin Internet.