Sesiune specială a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, vineri, asupra situaţiei din Siria

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului va organiza vineri o sesiune specială despre situaţia din Siria, la solicitarea Statelor Unite, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al organizaţiei, citat de AFP.

Urmărește
5 afișări

"Va avea loc o sesiune specială a Consiliului, vineri, la ora (locală) 11.00 (12.00 ora României), asupra situaţiei drepturilor omului în Siria", a declarat purtătorul de cuvânt Cedric Sapey.

El a semnalat, de asemenea, că solicitarea reuniunii a fost depusă de Statele Unite.

"Observând evoluţiile de pe teren de la acest sfârşit de săptămână, în Siria, apreciem că situaţia merită o atenţie specifică", a declarat un diplomat occidental.

Reprimarea manifestanţilor ostili regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în Siria, s-a soldat cu cel puţin 107 morţi, de vineri şi până duminică, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR), care a cerut deschiderea unei anchete independente şi transparente asupra acestor evenimente.

Majoritatea necesară pentru organizarea unei sesiuni extraordinare este de 16 voturi, adică o treime dintre membrii Consiliului, alcătuit din 47 de ţări.

În afară de Statele Unite, ţările semnatare sunt Franţa, Marea Britanie, Spania, Belgia, Ungaria, Japonia, Mexic, Norvegia, Polonia, Coreea de Sud, Republica Moldova, Slovacia, Elveţia, Zambia şi Senegal.

Conform regulilor stabilite de către Consiliu, lista statelor care susţin organizarea unei sesiuni extraordinare rămâne deschisă până la organizarea reuniunii.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului se reuneşte rar în sesiune extraordinară, dar acestea se încheie, în general, cu o rezoluţie comună, cum s-a întâmplat la 25 februarie, în cazul Libiei. Textul respectiv a cerut suspendarea Libiei din Consiliu.

În ultimele săptămâni, apărătorii drepturilor omului nu au încetat să accentueze presiunea, în urma ultimelor evenimente din Orientul Mijlociu, unde manifestanţii au fost violent reprimaţi.

La începutul lui aprilie, mai multe organizaţii nonguvernamentale (ONG), între care Amnesty International (AI), Human Rights Watch (HRW), Federaţia Internaţională a Ligilor pentru Drepturile Omului (FIDH), au cerut organizarea unei sesiuni speciale a Consiliului asupra Siriei.

Aceste ONG-uri au insistat, deja, în martie, asupra necesităţii organizării de sesiuni speciale asupra situaţiei din Yemen şi Bahrain, dar fără succes.

În ultimele zile, la Geneva, ambasadorii au început discuţii asupra unei propuneri elveţiene care doreşte organizarea unei sesiuni speciale asupra manifestaţiilor, dar fără să menţioneze nume de ţări.

Această idee nu a strâns, însă, un număr suficient de semnături, iar recentele evenimente din Siria au dat mai multă importanţă propunerii americane de organizare a unei sesiuni specifice asupra acestei ţări.

Anumite ONG-uri, ca FIDH, şi-au exprimat regretul că situaţiile din Bahrain şi Yemen nu sunt evocate.

Julie Gromellon, din cadrul FIDH, subliniază, totodată, că sesiunea specială asupra Siriei riscă să afecteze recenta candidatură siriană la Consiliul pentru Drepturile Omului.

La începutul lui martie, Damascul şi-a lansat oficial candidatura la unul dintre mandatele disponibile în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, instalat la Geneva şi alcătuit din 47 de membri.

"Candidatura Siriei la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului exprimă angajmentul său de a respecta şi de a susţine caracterul inalienabil al tuturor drepturilor omului", afirmă Siria în candidatura sa, în scris.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici